StiriDiaspora Știri A murit jurnalistul de investigație, împușcat de mafioți în Olanda

A murit jurnalistul de investigație, împușcat de mafioți în Olanda

Jurnalistul olandez Peter R. de Vries a decedat la spital, joi, în urma rănilor suferite după ce a fost împuşcat pe 6 iulie, în Amsterdam, anunţă familia acestuia.

Peter R. de Vries, un jurnalist de investigaţie în vârstă de 64 de ani, era în stare critică după ce fusese împuşcat de indivizi necunoscuţi.

Jurnalistul a decedat joi, la spital, anunţă familia acestuia, conform postul olandez RTL Nieuws. "Peter a luptat până la final, dar nu a putut câştiga lupta. A murit înconjurat de persoanele care îl iubesc. Peter şi-a trăit viaţa având convingerea că cine este îngenuncheat nu este liber. Suntem foarte mândri de el, dar avem o durere care nu poate fi consolată", anunţă familia jurnalistului.

Peter R. de Vries s-a ocupat de investigaţii jurnalistice privind activităţile grupurilor infracţionale.

Doi indivizi suspectaţi de comiterea asasinatului au fost arestaţi de autorităţile olandeze în cadrul investigaţiei privind împuşcarea jurnalistului. Un complice este cercetat în libertate, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes