Andrei Gerea a demisionat din ALDE. Tăriceanu: "Am greşit grav când l-am susţinut. Drum bun şi cale bătută!"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Călin Popescu Tăriceanu a reacţionat imediat după ce Andrei Gerea a demisionat din ALDE.

"Cred că o calitate pe care ar trebui să o aibă cât mai mulți oameni politici este puterea de a recunoaște greșelile pe care le fac. Nimeni nu așteaptă căință, dar oamenii au dreptul să știe atunci când greșim.

Eu am greșit grav atunci când l-am promovat și susținut pe Andrei Gerea. Am făcut-o cu bună intenție crezând în tinerețea lui și sperând că timpul îl va maturiza. Am roșit de multe ori atunci când Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, îmi vorbea despre contraperformanțele Ministrului Energiei, Andrei Gerea. Am înghițit multe de la colegii de coaliție sau de la cei din partid când îmi reproșau susținerea lui Andrei Gerea.

Astăzi Andrei Gerea a ales un alt partid politic. Pentru că a stors tot ce se putea stoarce de la ALDE. Dar nu pleacă înainte de a distruge organizația ALDE din București.

Poate cei care îl primesc astăzi în rândul lor vor trage învățăminte din greșelile mele. În rest, drum bun, cale bătută!", a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook.

 

Andrei Gerea, într-un nou proiect politic

 

Reacţia vine la scurt timp după ce deputatul Andrei Gerea a anunţat miercuri că demisionează din ALDE pentru a se dedica proiectului politic "Prin noi înşine", proiect pe care ar fi vrut, iniţial, să îl dezvolte alături de Călin Popescu-Tăriceanu.

Într-o postare pe Facebook, Gerea mărturiseşte că s-ar fi aşteptat, în urma "apelurilor de reformare a ALDE", ca liderul partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, să aibă "altă reacţie" şi să nu îl schimbe de la conducerea organizaţiei ALDE Bucureşti.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel