Polițistul român acuzat de furt în Germania rămâne în arest. Avocat: E o eroare

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Agentul din cadrul Poliţiei Târgu-Jiu, în cazul căruia a fost emis un mandat european de arestare privind un dosar de furt în Germania, a fost prezentat, vineri, în fața magistraților de la ÎCCJ, după ce a contestat măsura de arestare provizorie.I nstanța supremă a amânat decizia până în 21 ianuarie. 

Polițistul acuzat de furt în Germania a contestat arestarea provizorie pentru 15 zile, dispusă în 11 ianuarie de Curtea de Apel Craiova, solicitând, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, să fie pus în libertate.

Instanța supremă a stabilit un nou termen, în lipsa dosarului care nu a ajuns de la Parchetul de Curtea de Apel Craiova. Următorul termen va avea loc pe 21 ianuarie.

Avocatul agentului de poliție susține că clientul său este nevinovat, printre dovezile prezentate fiind și faptul că polițistul nu ar fi plecat din România din 2015. Acesta ar fi ajuns în atenția autorităților din Germania după ce ar fi vândut o mașină unei persoane care ar fi abandonat autoturismul în locul din care ar fi fost furate scule din containere din Germania. Marfa ar fi fost găsită în autoturism.

„Poziția clientului meu este de totală negare a faptei. Autoritățile germane, timp de un an și trei săptămâni, în condițiile în care aveau numele, aveau adresa, nu au trimis o citație, nu au trimis o comisie rogatorie, nu s-a făcut minimum de verificare dacă această persoană putea să săvârșească fapta. La un an, în 4 octombrie 2019, o judecătorie emite mandat de arestare, care este trimis în România, în condițiile în care autoritățile germane timp de un an nu au făcut nici cea mai mică verificare. Dacă trimiteau o citație în România, aflau că este polițist și că nu a plecat în Germania să facă fapte, să plece la furat. Este un om responsabil, cu familie, era și conducător de câine, deci avea un serviciu foarte bun.

Se merită pentru 5000 de euro să își riște serviciul pe care îl avea în România? Să iei zece ani de pușcărie pentru 5000 de euro? În final, s-au furat din niște containere niște scule uzate, adică de 100 de euro, de 50 de euro, de 30. Sunt opt spargeri în aceeași noapte. Legătura ar fi cu o mașină pe care a vândut-o. Mașina a fost abandonată la locul faptei, nici măcar nu există prejudiciu, că tot ce s-a furat a fost găsit în mașină. Asta spun, din ce am reușit eu să traduc din mandatul de arestare, care a venit din Germania netradus și a trebuit, ca să mă pregătesc pentru contestația la Înalta Curte, să mă duc și să-l traduc eu pe banii mei. Mașina a vândut-o în 27 august 2018", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mioara Văduva, avocatul agentului de Poliție din Târgu-Jiu.

Polițist român acuzat de furt în Germania. Faptele datează din 2018

 

Aceasta spune că, în perioada 2009-2011, bărbatul a lucrat în Germania, însă din 2015 nu a mai plecat din România. Faptele de care este acuzat ar fi fost făcute în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2018.

„Ultima ieșire de pe teritoriul românesc este 2015. Într-adevăr, în perioada 2009-2010-2011, a fost angajat în Germania, dar din 2015 nu a mai ieșit niciodată din România. Iar din iulie 2017 este agent de Poliție și cu atât mai mult nu a plecat din țară. Fapte apare în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2018. Autoritățile germane au cerut arestarea și a unui așa-zis complice. Dosarele sunt separate. Nu am acces la celălalt dosar, dacă ar fi fost audiat acest așa-zis complice, care este în arestul IPJ Dolj, tot pentru extrădare, dacă a fost întrebat cu cine a făcut fapta", a mai declarat Mioara Văduva.

În 11 ianuarie, odată cu arestarea provizorie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au cerut instanţei să se pronunţe cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile din Germania pe numele agentului, cauza fiind amânată pentru 23 ianuarie, până la traducerea documentului.

„Dacă va fi extrădat, va trebui să mergem în Germania să ne luptăm, în condițiile în care dacă se făceau minimum de verificări, autoritățile românești puteau să respingă cererea de extrădare. Adică nu e o persoană care să prezinte riscul să se sustragă de la urmărirea penală, eu nu pot comenta hotărârile judecătorești, însă, din punctul meu de vedere, ne aflăm în fața unei grave erori judiciare", a încheiat avocata Mioara Văduva.

Bărbatul de 35 de ani a fost ridicat, în 10 ianuarie, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Gorj şi dus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. „Poliţiştii SIC au pus în executare un mandat european de arestare, pe numele unui bărbat de 35 de ani, din Târgu-Jiu", au anunțat atunci reprezentanții IPJ Gorj.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel