Italia. Un tânăr, de 25 de ani, a decedat, într-un grav accident de motocicletă. Serghei studia și visa să-și facă o familie

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Italia. Un tânăr, de 25 de ani, a decedat, într-un grav accident de motocicleta
Italia. Un tânăr, de 25 de ani, a decedat, într-un grav accident de motocicleta

O zi de sâmbătă, care promitea să fie una relaxantă, s-a transformat într-o tragedie pentru familia lui Serghei Gusovschi, de 25 de ani, din Treviso. Tânărul, de origine moldovenească, a murit în urma unui accident rutier, produs în provincia Pordenone, în municipiul Cavasso Nuovo. În accident au fost implicate două motociclete și o mașină. 

Serghei era la volanul motocicletei, împreună cu partenera să, Natalia Beșleagă, o tânără de 20 de ani, rezidentă în Preganziol. Alături, pe o altă motocicletă mergeau alți doi prieteni. La un moment, călătoria lor a fost însă întreruptă de un tragic accident. Cele două motociclete s-au ciocnit cu o mașină, care venea din sens spus. Tragedia a avut loc, sâmbătă după-amiază, în via Petrarca. După impact, Serghei a fost aruncat câțiva metri în aer, apoi s-a prăbușit pe șosea. Tânărul a murit pe loc. 

La locul evenimentului rutier au venit mai multe ambulanțe, două elicoptere, dar și pompierii și carabinierii. Alte trei persoane, implicate în accident, au fost transportate la spital în stare gravă. Carabinierii din regiune investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

 

Serghei era singurul său fiu....

 

Vestea a căzut ca un trăsnet peste mama sa, Angela. „A petrecut toată noaptea în picioare, este șocată. Suntem cu toții distruși de durere. Serghei era singurul său fiu. Se mutaseră din Moldova la Treviso, în cartierul Santa Bona, de mai bine de zece ani. Băiatul  a studiat la școala de catering Alberini din Lancenigo, a lucrat ca bucătar iar, în urmă cu patru ani, s-a angajat la căile ferate, la Segecom din Mestre”, explică o rudă.

„Era foarte ocupat la serviciu. Studia să devină inginer șef. Îi plăceau călătoriile lungi, de aceea, când s-a întors acasă, a profitat de ocazie pentru a face câteva ture cu motocicleta. Nu era o persoană nesăbuită. Era foarte prudent și atent. Nu înțelegem cum s-a produs tragedia. A fost un tip prietenos, mereu pozitiv. Știu că a avea planuri și dorea să-și întemeieze o familie. Durerea noastră este de nedescris”, spune un prieten de-al său tribunatreviso.gelocal.it.

 

Să încercăm să o ajutăm pe mama lui Serghei



Pe lângă pasiunea pentru motociclete, Sergio era pasionat de sport. Încă din primii ani în Italia a început să meargă la sala de sport SantaBona și să concureze în unele competiții. De ceva vreme locuia în Mestre, împreună cu partenera sa. Sâmbătă, în apartamentul în care locuia împreună cu mama, s-au adunat niște rude pentru a o sprijini pe femeie în acest moment dureros. Prieteni au inițiat o strângere de fonduri: „Tatăl este în Moldova și vrem să susținem familia în acest moment. Avem nevoie de ajutor pentru repatriere. Să încercăm să o ajutăm pe mama lui Serghei Gusovschi, să-și ducă fiul acasă”, explică prietenul.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel