Bilanţ coronavirus România, 20 octombrie: Peste 3.000 de infectări noi și 65 de români UCIȘI de COVID în ultimele 24 de

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.400 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv

 

 

În intervalul 19.10.2020 (10:00) – 20.10.2020 (10:00) au fost raportate 65 de decese (34 bărbați și 31 femei), ale unor pacienţi infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

768, internaţi la ATI

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.266. Dintre acestea, 768 sunt internate la ATI.  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.890.071 de teste. Dintre acestea, 29.400 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.172 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.228 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 445 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 octombrie.

Pe teritoriul României, 20.352 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.880 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.285 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel