StiriDiaspora Știri Internațional Violenţele din zonele locuite de români în Irlanda de Nord continuă: 6 arestări, 17 poliţişti răniţi

Violenţele din zonele locuite de români în Irlanda de Nord continuă: 6 arestări, 17 poliţişti răniţi

Şase persoane au fost arestate şi 17 poliţişti au fost răniţi în Irlanda de Nord în timpul celei de-a doua nopţi de violenţe anti-imigranţi, violenţe declanşate după inculparea a doi adolescenţi pentru tentativă de viol asupra unei tinere, informează miercuri AFP.

Indivizi s-au confruntat din nou cu forţele de ordine şi au atacat locuinţe şi magazine, în special în oraşul Ballymena, a anunţat poliţia miercuri, adăugând că "tulburări sporadice" au avut loc şi în alte zone ale acestei provincii britanice, în special în Belfast.

Poliţia, care evocă violenţe "motivate de considerente rasiale", nu doreşte să comunice asupra originii celor doi adolescenţi inculpaţi pentru tentativă de viol la Ballymena. Potrivit media britanice, ei s-au exprimat prin intermediul unui translator român atunci când au compărut luni în faţa tribunalului.

"Violenţa nebună observată în ultimele două nopţi la Ballymena este profund preocupantă şi total inacceptabilă", a declarat miercuri comisarul Jon Boutcher într-un comunicat.

"În timpul unei a doua nopţi de revolte şi tulburări, în principal în cartierul Clonavon Terrace din Ballymena, poliţişti au fost ţinta unor atacuri susţinute timp de mai multe ore, cu numeroase cocteiluri Molotov, cărămizi şi focuri de artificii", a subliniat poliţia nord-irlandeză.

Violenţele au vizat în special zone unde locuiesc imigranţi români în acest oraş cu 31.000 de locuitori situat la circa 50 de kilometri nord-vest de Belfast.

Șase persoane arestate în urma violențelor

Cinci persoane au fost arestate pentru tulburări ale ordinii publice şi plasaţi în arest.

Incidente au fost raportate de asemenea la Belfast, precum şi în două oraşe din apropiere, Carrickfergus şi Newtownabbey, unde a fost arestat un bărbat.

La Ballymena, magazine şi locuinţe au fost luate drept ţintă marţi de sute de manifestanţi, iar mai multe vehicule au fost incendiate. Poliţia a făcut uz de tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii.

Primele violenţe au izbucnit luni seara la finalul unei manifestaţii în susţinerea tinerei victime a presupusei tentative de viol şi în susţinerea familiei sale.

"Celor care au fost ameninţaţi sau vizaţi de aceste violenţe, le spun: suntem cu voi (...). Actele de ură şi represiunea populară nu fac decât să sfâşie ţesutul social: ele nu rezolvă nimic şi nu servesc nimănui", a afirmat comisarul Jon Boutcher.

"Aceste acte criminale nu doar pun vieţi în pericol, ci riscă de asemenea să compromită procedura penală în curs", a mai spus el.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes