StiriDiaspora Știri Internațional Un român pe trotinetă, spaima vânzătorilor de pâine dintr-o localitate din Austria. A fost nevoie de filajul poliției să fie prins

Un român pe trotinetă, spaima vânzătorilor de pâine dintr-o localitate din Austria. A fost nevoie de filajul poliției să fie prins

Foto: Freepik
Un român pe trotinetă a devenit în scurt timp spaima vânzătorilor de pâine dintr-o localitate din Austria. A fost nevoie de filajul poliției ca hoțul să fie prins.

Un român în vârstă de 29 de ani, stabilit în Tirol, Austria, a fost arestat după ce a fost prins furând în mod repetat pâine din cutiile de livrare amplasate în fața caselor private din localitatea Sölden, informează publicația Krone.at. Potrivit autorităților, tânărul, care locuiește de mai mult timp în Tirol și lucrează în comuna Ötztal, a motivat faptele prin lipsa banilor și dependența de droguri.

Furturile ar fi început în toamna anului trecut, bărbatul folosindu-se de o trotinetă electrică pentru a scăpa rapid de la locul faptei. Numărul exact al pâinilor furate nu este cunoscut deocamdată, iar anchetatorii nu au stabilit dacă suspectul consuma produsele sau le revindea.

Pentru a-l prinde, polițiștii din Sölden au organizat o acțiune de filaj în zorii zilei, reușind astfel să-l identifice și să-l rețină. „Ne-am pus la pândă și astfel am putut identifica hoțul”, a declarat Adriano Raffl de la poliția din Sölden, citat de Krone.at.

În urma perchezițiilor efectuate la locuința românului, oamenii legii au găsit și șapte case de ziare sparte, care fuseseră smulse de pe standurile de ziare din zonă. Totodată, trotineta electrică folosită de suspect a fost confiscată, bărbatul susținând că ar fi primit-o cadou.

Acesta și-a recunoscut faptele în fața poliției, iar investigațiile continuă pentru a se stabili amploarea exactă a furturilor comise.

Alte știri de interes