Un bărbat român în vârstă de 36 de ani, dat dispărut la data de 1 mai 2025 după ce intrase în apele Rinului în zona Köln-Deutz, a fost găsit fără viață în apropierea localității Hitdorf. Cadavrul a fost descoperit pe 6 mai de o femeie care se plimba în zonă și care a alertat imediat autoritățile, potrivit publicației Bild.
Femeia a observat trupul în apropierea punctului de îmbarcare a feribotului, iar la fața locului au intervenit echipaje ale pompierilor și poliției fluviale, care au recuperat corpul din apele fluviului. Ulterior, în urma unei autopsii, a fost confirmată identitatea victimei.
„Autopsia a stabilit că trupul aparține înotătorului român dispărut”, a declarat procurorul Ulrich Bremer pentru publicația germană Bild.
Rezultatele expertizei medico-legale indică faptul că bărbatul s-a înecat, iar anchetatorii nu au descoperit urme de violență sau indicii care să sugereze implicarea altor persoane în deces.
Conform martorilor aflați în zona Köln-Deutz în ziua incidentului, bărbatul intenționa să traverseze fluviul înotând, dinspre malul estic către cel vestic.
La scurt timp după ce a intrat în apă, el a fost văzut cum dispare sub suprafață. Deși au fost demarate imediat căutări ample, acestea nu au avut succes până la momentul descoperirii tragice de la Hitdorf.