Un român în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în Massarosa, s-a prezentat la unitatea medicală și a solicitat internarea. Considerând că nu i se acordă suficientă atenție, tânărul a început să amenințe și să agreseze verbal atât asistentele medicale aflate de serviciu, cât și a personalului de pază.
Potrivit presei locale din Italia, scandalul a degenerat rapid și a fost nevoie până la urmă de intervenția autorităților.
Astfel, personalul medical a sunat la 112, la fața locului sosind carabinierii, mai exact o patrulă mobile împreună cu efective de la secția din Massarosa. Ofițerii au acționat coordonat pentru a proteja personalul medical și pacienții aflați la tratament în acele momente.
La sosirea oamenilor legii, tânărul se afla într-o stare profundă de nervozitate și suferință emoțională. În loc să coopereze, a încercat să fugă din spital și a opus rezistență oamenilor legii. Acesta a devenit abuziv atât verbal, cât și fizic față de carabinieri.
Agenții și-au păstrat calmul și au încercat să inițieze un dialog cu tânărul român. Într-un final, forțele de ordine au reușit să stăpânească situația fără ca nimeni să fie rănit și l-au reținut pe tânăr în condiții de deplină siguranță.
După finalizarea anchetei, românul a fost arestat și acuzat de amenințări, agresiune și rezistență la arestare.
Prin decizia Autorității Judiciare, acesta a fost plasat ulterior în arest la domiciliu.