Deși avea licență de pilot privat, tânăra acumulase doar câteva ore de zbor și se afla într-o sesiune de perfecționare. Cu ajutorul instrucțiunilor primite de la sol, ea a reușit să aducă aeronava în siguranță la sol.
Tragedia s-a produs sâmbătă după-amiază, în apropierea localității Toledo, din provincia Córdoba. Cei doi se aflau la bordul unui avion de antrenament Cessna C-150, care zbura la aproximativ 250 de metri altitudine. Potrivit presei argentiniene, zborul a decurs normal până în ultimele clipe.
Conform declarațiilor făcute de Eduardo Álvarez, directorul școlii de aviație Flying Parrot Córdoba, reconstrucția evenimentelor s-a bazat pe mărturia elevei, singura persoană care a asistat la incident. Cu puțin timp înainte de gestul extrem, Bertazzo i-ar fi spus: „Știi ce trebuie să faci. Mergi mai departe.”
Și-a scos căștile, a deschis ușa și s-a aruncat
Directorul școlii a relatat că instructorul a acționat cu o calm aparent greu de explicat.
„După ce i-a spus asta, Leandro și-a scos căștile, și-a pus deoparte telefonul mobil, și-a desfăcut centura de siguranță, apoi a deschis ușa avionului, lucru foarte dificil din cauza presiunii aerului, și s-a aruncat”, a declarat Eduardo Álvarez pentru publicația Clarín.
Potrivit acestuia, deschiderea ușii unui avion Cessna aflat în zbor necesită un efort considerabil.
Eleva a transmis imediat un mesaj către școala de zbor. A anunțat ce s-a întâmplat, apoi a contactat personalul de la sol și a urmat instrucțiunile primite prin radio. Aeronava, dotată cu dublă comandă, i-a permis să preia controlul complet și să execute aterizarea fără incidente. Directorul școlii a lăudat calmul și profesionalismul tinerei, despre care a spus că, în ciuda șocului, „a menținut un nivel foarte ridicat de pregătire și profesionalism” și a realizat „o aterizare perfectă”.
După alerta primită, Eduardo Álvarez a decolat cu un alt avion pentru a încerca să îl localizeze pe instructor. După aproximativ 15-20 de minute de căutări, acesta a identificat locul unde căzuse Bertazzo, într-o zonă agricolă din apropierea orașului Toledo, și a transmis coordonatele autorităților.