StiriDiaspora Internațional Român din Italia, găsit spânzurat lângă casă. Bărbatul era judecat într-un dosar de atentat cu bombă

Român din Italia, găsit spânzurat lângă casă. Bărbatul era judecat într-un dosar de atentat cu bombă

Foto ilustrativ
Un român a fost găsit mort lângă casa sa din Italia. Bărbatul de 39 de ani era anchetat în legătură cu un atentat cu bombă.

Un român de 39 de ani a fost găsit spânzurat în fața casei sale de pe Strada Riserva Caccianova, la periferia orașului Latina. Autoritățile italiene au declanșat o anchetă, deși circumstanțele descoperirii cadavrului sugerează un act voluntar. Polițiștii au găsit în locuința bărbatului o scrisoare scrisă demână în care bărbatul și-a explicat gestul.

Se pare că nu a suportat presiunea de a fi judecat într-un dosar de atentat cu bombă. 

Implicat într-un dosar de atentat șu cunoscut autorităților pentru trafic de droguri

Potrivit publicației Latina Oggi, românul locuia în Latina de mai mult timp și avea un cazier judiciar consistent. Acesta era acuzat de trafic de droguri și era în arest la domiciliu.

În urmă cu aproximativ șase luni, bărbatul a fost implicat în ancheta privind explozia unei bombe care avariase mașina unui pictor român de 45 de ani, pe Via Corridoni, în cartierul Nicolosi.

A doua zi după acel atac, bărbatul de 39 de ani s-a prezentat la ușa apartamentului victimei, situat în cartierul muncitoresc Fondazione, și i-a adresat amenințări grave. Scandalul a fost atât de mare, încât vecinii au alertat poliția.

Pictorul, deja speriat în urma exploziei din noaptea precedentă, a refuzat inițial să coopereze, însă în cele din urmă a dezvăluit numele celui care îl amenințase.

Dacă românul de 39 de ani a fost implicat direct și în plasarea bombei sub mașina pictorului rămâne o întrebare fără răspuns clar.

Smartphone-ul bărbatului a fost confiscat, iar expertizele medico-legale efectuate ar putea furniza un răspuns cu privire la circumstanțele reale ale decesului.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes