StiriDiaspora Internațional Român din Italia, arestat după ce și-a lovit partenera. Vecinii au sunat la poliție

Român din Italia, arestat după ce și-a lovit partenera. Vecinii au sunat la poliție

Mașină a carabinierilor (Foto: IVG)
Un român stabilit în orașul Aprilia, provincia Latina, a fost arestat de poliția italiană. Potrivit autorităților, bărbatul este acuzat că și-a agresat partenera în urma unui conflict izbucnit în locuința celor doi.

Intervenția poliției a avut loc după un apel la numărul unic de urgență 112, prin care a fost semnalată o ceartă violentă într-un apartament din Aprilia. La sosirea echipajelor, din locuință se auzeau țipete, iar oamenii legii au întâmpinat dificultăți. 

Potrivit presei locale, bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a avut un comportament agresiv și amenințător inclusiv față de polițiști, ceea ce a impus solicitarea unor echipaje suplimentare pentru a putea controla intervenția.

Femeia avea leziuni vizibile pe față și vânătăi pe corp

În locuință, polițiștii au găsit-o pe femeie cu răni evidente la nivelul feței și cu numeroase vânătăi pe corp.

Conform declarației victimei, partenerul s-ar fi întors acasă în stare de ebrietate, ar fi început să o insulte, după care ar fi lovit-o în repetate rânduri cu pumnii și picioarele. Amenințările ar fi continuat chiar și în timpul intervenției poliției.

Anchetatorii au discutat și cu vecinii cuplului, care au declarat că nu era prima dată când asistau la scandaluri în locuință. Potrivit acestora, conflictele izbucneau frecvent, iar faptul că bărbatul consuma alcool peste măsura era deja ceva obișnuit. 

Aceste mărturii au întărit suspiciunile anchetatorilor că femeia ar fi fost victima unor acte repetate de violență domestică și nu a unui incident izolat.

Românul a fost dus în arest

La finalul intervenției, procurorul de serviciu din cadrul Parchetului din Latina a dispus arestarea în flagrant a cetățeanului român pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate unui membru al familiei sau persoanei cu care conviețuia.

Acesta a fost transferat în penitenciar și urmează să fie prezentat în fața judecătorului pentru validarea măsurii preventive. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes