Tragedie la lacul de acumulare La Morea din Beriáin, o comună din provincia spaniolă Navarra. Un tânăr de doar 20 de ani și-a pierdut viața, iar o altă tânără este internată în stare gravă.
Potrivit publicației E-noticies, românul Ionel Bazoiu a fost scos inconștient din apă duminică după-amiază, alături de o femeie de 25 de ani, tot de naționalitate română. Ambii au fost transportați de urgență la Spitalul Universitar din Navarra, unde starea lor era extrem de critică. Luni a venit confirmarea oficială a decesului lui Ionel, în timp ce tânăra continuă să fie conectată la aparate de respirație artificială.
Ionel lucra în construcții
Tânărul, era pasionat de fotbal și era cunoscut de toată lumea ca un muncitor harnic. El a venit în Navarra alături de familie, în căutarea unor șanse pe care le considera inexistente în țara natală. Lucra în domeniul construcțiilor.
S-a născut în Buzău, în sud-estul României, și încă din copilărie a fost atras de fotbal. A activat la Clubul Petrolul Berca, iar imaginile pe care le-a postat pe rețelele sociale arată că sportul a rămas o parte importantă a existenței sale și după ce a părăsit România.
Într-o postare, a mărturisit că fotbalul era „singurul lucru” care îi aducea bucurie. Vorbea deschis despre eforturile pe care le depunea pentru a-și atinge țintele și despre convingerea că, atunci când cineva se implică cu adevărat, „totul este posibil”.
A fost scos din apă inconștient
Tragedia s-a petrecut duminică, în jurul orei 17:30. Mai multe persoane care se aflau la scăldat au observat un tânăr aflat în dificultate în apă și au anunțat imediat serviciile de urgență. Alberto Luna, aflat pe o plută, s-a aruncat în apă împreună cu un alt înotător pentru a-i veni în ajutor. Ulterior au intervenit și pompierii.
Ionel a fost localizat la câțiva metri sub suprafață. Când a fost scos, nu avea puls și era inconștient, așa că s-a început imediat resuscitarea cardiopulmonară. La scurt timp, s-a constatat că mai lipsea o persoană.
Echipele de căutare au găsit o femeie de 25 de ani scufundată la aproximativ patru metri de locul unde fusese descoperit Ionel. Și ea era inconștientă și a necesitat manevre de resuscitare.
Românul a înghițit "multă apă și noroi"
La fața locului au intervenit pompierii din Cordovilla, Poliția Regională din Navarra, Garda Civilă și personal medical, sprijiniți de trei ambulanțe. Ambii tineri au fost preluați și duși la Spitalul Universitar din Navarra în stare extrem de gravă. Cei care au participat la operațiunea de salvare au relatat că Ionel înghițise „multă apă și noroi”.
În ciuda eforturilor depuse atât la fața locului, cât și ulterior în spital, organismul său nu a rezistat. O zi mai târziu, acesta a murit la spital.
Tânăra salvată rămâne internată în stare critică, dependentă de oxigen, întrucât nu poate respira fără ajutor.
Poliția Regională din Navarra a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care cei doi s-au înecat.
Zona unde s-a produs tragedia, La Morea, este una dintre cele mai frecventate locuri naturale de îmbăiere din împrejurimile Pamplonei pe timpul verii. Este recunoscută oficial ca zonă naturală de scăldat, iar apele sale respectă standardele sanitare. Totuși, condițiile diferă substanțial de cele dintr-o piscină. Adâncimea atinge câțiva metri, iar fundul noroios îngreunează atât deplasarea, cât și vizibilitatea – fapt confirmat de operațiunea de duminică, când a fost necesară căutarea sub apă.
În plus, locul nu beneficiază de prezența unui salvamar.
Cu această tragedie, numărul persoanelor care s-au înecat în Navarra în ultimele două luni a ajuns la șapte.