Un român în vârstă de 28 de ani a fost arestat de polițiștii din Avellino după ce a încercat să scape de un control rutier în localitatea Lauro.
Șoferul a refuzat să oprească și a declanșat o urmărire periculoasă.
Potrivit publicației Il Mattino, ofițerii de la secția de poliție din Lauro au desfășurat o acțiune de control în trafi. La un moment dat, un autoturism Mercedes Clasa A a ignorat ordinul de a se opri. Mașina a demarat cu viteză mare și a efectuat manevre riscante, punând în pericol pietonii, ceilalți șoferi și chiar agenții de patrulare.
Verificările făcute imediat de polițiștii de la secție l-au identificat pe șofer. Este vorba despre un român de 28 de ani, deja cunoscut forțelor de ordine, care locuiește în Valea Lauro.
Ulterior, bărbatul a fost găsit acasă și arestat.
În plus, a fost acuzat de conducere fără permis și de falsificarea unui număr de înmatriculare.
Românul riscă pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani
Refuzul de a opri la semnalul poliției combinat cu o urmărire periculoasă este încadrat ca infracțiune penală gravă în Italia, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
În Italia, conducerea fără permis (sau cu permisul suspendat/anulat) pentru o persoană recidivistă sau care a mai comis abateri rutiere nu mai este doar o simplă contravenție, ci poate atrage sancțiuni penale și sechestrul/confiscarea vehiculului.
Utilizarea numerelor false sau modificate este o infracțiune gravă, adesea legată de încercarea de a ascunde un vehicul furat, neasigurat sau folosit în activități ilegale.