StiriDiaspora Internațional Regele Harald al Norvegiei a încetat din viaţă la 89 de ani

Regele Harald al Norvegiei a încetat din viaţă la 89 de ani

Regele Harald al Norvegiei a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat vineri Palatul regal, transmit agenţiile de presă internaţionale. Palatul regal a arborat drapelul în bernă. Regele Harald era considerat un reformator, aminteşte agenția Reuters, citată de Agerpres.

Curtea regală anunţase joi că starea de sănătate a regelui Harald s-a deteriorat în timp ce se afla în spital, iar situaţia sa era "foarte gravă".

În acest context, prinţul moştenitor Haakon şi soţia lui Harald, regina Sonja, îşi anulaseră toate evenimentele planificate.

Regele Harald al V-lea a rămas până la sfârşit o figură unificatoare în Norvegia, un pilon de stabilitate în mijlocul scandalurilor care i-au zguduit familia la amurgul domniei sale, notează şi AFP.

Pe tron din 1991, cel mai longeviv monarh din Europa, avusese probleme de sănătate care s-au agravat în ultimii ani, dar a exclus categoric abdicarea. El fusese din nou spitalizat pe 17 august la Oslo din cauza complicaţiilor legate de tratamentul său pentru anemie hemolitică (o maladie a sângelui).

Cu acest rege, al cărui rol era în primul rând ceremonial, o voce care, în vremuri de mare criză naţională, ştia să găsească cuvintele potrivite, este redusă la tăcere, mai subliniază AFP.

În timp ce mulţi dintre contemporanii săi din Spania, Belgia, Olanda şi Danemarca au abdicat înainte de vreme, el a vrut să domnească până la ultima suflare. "Am depus jurământul o dată în faţa Parlamentului şi este valabil până la sfârşitul zilelor mele", repeta el.

Un atlet desăvârşit - un marinar pasionat, a reprezentat Norvegia de trei ori la Jocurile Olimpice - şi niciodată o persoană care să se răzgândească, sănătatea sa s-a deteriorat odată cu vârsta.

După ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru cancer la vezică urinară în 2003 şi apoi pentru o afecţiune la inimă doi ani mai târziu, a întâmpinat dificultăţi tot mai mari la mers, i s-a implantat un stimulator cardiac şi a fost internat de numeroase ori în spitale în Norvegia şi în străinătate.

Scandaluri care au zguduit imaginea monarhiei

Ultimii ani ai domniei sale au fost marcaţi de o serie de scandaluri care au zguduit imaginea monarhiei. Printre acestea, căsătoria controversată a fiicei sale mai mari, Prinţesa Martha-Louise, o adeptă a terapiilor alternative, cu un autoproclamat şaman american în 2024.

Apoi, publicarea în ianuarie a unor documente a scos la iveală o corespondenţă extinsă între Prinţesa Mette-Marit - soţia fiului şi succesorului său, Prinţul Haakon - cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein.

Fiul lui Mette-Marit, Marius Borg Hoiby, născut dintr-o relaţie anterioară căsătoriei sale cu prinţul Haakon, a fost ulterior condamnat la patru ani de închisoare, pentru viol şi violenţe împotriva unei foste partenere. El a făcut apel. Deşi tânărul nu face parte din linia regală, problemele sale juridice constituie, fără îndoială, cel mai grav scandal pe care l-a trăit vreodată familia regală.

Confruntat cu aceste probleme familiale, Harald a rămas public foarte rezervat. "În centrul a ceea ce înseamnă să fii om se află faptul că niciunul dintre noi nu este scutit de durere şi adversitate", a spus el în discursul său de Anul Nou din 2025.

Deşi monarhul însuşi a rămas extrem de popular, reputaţia familiei regale se deteriorase în mod evident.

La fel ca Haakon şi Martha-Louise, Harald, pe atunci prinţ, se căsătorise cu o persoană de rând. Înainte de a se căsători cu Sonja Haraldsen, fiica unui comerciant, în 1968, a trebuit să aştepte nouă ani pentru a depăşi rezervele tatălui său, regele Olav, şi ale unui segment al clasei politice.

Din această cauză, susţine AFP, Harald a decis să le permită copiilor săi să-şi aleagă liber soţii.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes