StiriDiaspora Știri principale Panică într-un mall din Cluj. S-a prăbușit tavanul fals

Panică într-un mall din Cluj. S-a prăbușit tavanul fals

Panică la Iulius Mall Cluj. Tavanul s-a prăbuit(foto cluj24.ro)
Tavanul fals de la Iulius Mall Cluj s-a prăbușit, în această după-amiază. Oamenii au fost evacuați, iar angajații au început să-l remonteze.

La acest moment, nu se cunoaște cu precizie cauza prăbușirii plafonului fals de la Iulius Mall din Cluj. Se presupune că totul a pornit de la inflitrațiile de apă, în urma precipitațiilor abundente, relatează cluj24.ro

Zona a fost asigurată, iar angajații Iulius Mall și-au cerut scuze, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Incidentul  a fost cauzat de fisurarea unei țevi de agent termic rece, apa scursă deteriorând o porțiune din tavanul fals, care a cedat.

Ulterior, tavanul a fost decupat controlat pe o suprafață mai mare pentru a se putea interveni. Nimeni nu a fost rănit. 

Zona a fost delimitată rapid și se lucrează deja la remediere, activitatea nefiind afectată. 

Panică la Iulius Mall din Cluj. S-a prăbușit tavanul fals

Imaginea cu tavanul fals prăbușit în acest centru comercial a devenit virală pe internet. De-a lungul timpului, conducerea Iulius Mall s-a văzut nevoită să dea comunicate de presă și când s-au înregistrat incidente în parcarea centrului comercial.

Accesul publicului în mall va fi reluat. Totodată, conducerea mall-ului din Cluj a anunțat că va face și o anchetă internă, pentru a găsi responsabilul și pentru a răspunde disciplinar.

”Întregul sistem de instalații al mall-ului și cel de climatizare este verificat periodic, însă nu a fost o defecțiune care putea fi sesizată. 

Ne cerem scuze clienților pentru disconfortul creat!”, au transmis  în scris oficialii Iulius Mall din Cluj Napoca.

[citeste si]

Alte știri de interes