Un caz similar cu cel care a avut loc acum câteva zile în Bergamo, în care a fost implicat un român, s-a petrecut în Caivano, în provincia Napoli, unde un bărbat a încercat să răpească un copil într-un supermarket.
Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de marți, atunci când carabinierii au intervenit la supermarketul MD din Via Atellana, unde fusese semnalată tentativa de răpire a unui copil.
Conform reconstituirii evenimentelor, un bărbat de 45 de ani, originar din Ghana, într-o stare vizibil agitată, s-a apropiat de două femei care, împreună cu copiii lor în vârstă de 5 și 8 ani, erau pe punctul de a părăsi supermarketul.
La un moment dat, bărbatul a strigat la mama băiatului de 5 ani: "Acesta nu este fiul tău, dă-mi-l mie!”, apoi a încercat să apuce copilul.
„Mami!”, a strigat copilul, așa că femeia l-a ascuns în spatele ei. Cu toate acestea, bărbatul de 45 de ani nu a renunțat și, chiar și în interiorul magazinului, a încercat să pună mâna pe copil.
O casieră de la supermarket s-a pus în fața bărbatului
În acel moment, o casieră de la supermarket a intervenit, interpunându-se între mamă, copilul ei și bărbat. Abia atunci, în mijlocul strigătelor generale ale celor prezenți, bărbatul de 45 de ani a renunțat și a fugit.
Între timp, tatăl copilului a sosit la fața locului, iar mama, în stare de șoc, s-a baricadat în mașină fără să spună un cuvânt.
Abia când carabinierii au bătut la ușa casei sale, femeia, în lacrimi, a povestit totul poliției.
Între timp, carabinierii au reconstituit incidentul grație imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere ale supermarketului.
Imaginile au fost cruciale și pentru identificarea bărbatului de 45 de ani – care avea mai multe condamnări anterioare – care a fost găsit în apropierea magazinului și arestat pentru tentativă de răpire, relatează publicația Fanpage.