StiriDiaspora Știri Internațional Marco Rubio, înainte de Conferinţa de Securitate de la Munchen: SUA sunt "profund legate" de Europa

Marco Rubio, înainte de Conferinţa de Securitate de la Munchen: SUA sunt "profund legate" de Europa

Marco Rubio în timpul unei vizite la Paris (Foto: Agerpres)
Secretarul de stat american Marco Rubio a subliniat legăturile strânse dintre Statele Unite şi Europa înainte de plecarea sa la Conferinţa de Securitate de la Munchen, informează vineri dpa.

"Europa este importantă pentru noi", le-a declarat Rubio reporterilor joi. Statele Unite sunt "profund legate de Europa, iar viitorul nostru a fost întotdeauna legat şi va continua să fie. Aşa că trebuie doar să vorbim despre cum va arăta acest viitor", a adăugat secretarul de stat american.

Potrivit EFE, Rubio a mai declarat că speră să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Conferinţa de Securitate de la Munchen şi a subliniat necesitatea încheierii războiului din Ucraina.

"Cred că va fi acolo şi există ocazia să-l văd. Cred că este pe agenda mea, nu sunt 100% sigur, dar sunt încrezător că vom reuşi", a spus el înainte de plecarea spre Munchen, capitala Bavariei.

Zelenski a indicat că va participa la întâlnirea la nivel înalt dacă situaţia de securitate din ţara sa o va permite.

Întrebat despre bombardamentele ruseşti, Rubio le-a numit "teribile" şi a apărat eforturile diplomatice de a pune capăt războiului.

"Este un război. De aceea vrem să se termine. Oamenii suferă. Este cea mai rece perioadă a anului. Suferinţa este de neimaginat", a spus el.

Marco Rubio va susține un discurs sâmbătă

Rubio, care urmează să susţină un discurs sâmbătă la conferinţă, şi-a exprimat convingerea că mesajul său va fi "bine primit" şi a apreciat că reuniunea are loc "într-un moment decisiv" pentru ordinea internaţională.

"Vechea lume nu mai există... trăim într-o nouă eră în geopolitică", a afirmat el, pledând totodată pentru necesitatea redefinirii priorităţilor şi alianţelor.

Secretarul de Stat al SUA a mai declarat că este sigur că "cineva va ridica" problema Groenlandei - teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, râvnit de preşedintele american Donald Trump - în timpul conferinţei şi a dat asigurări că administraţia lucrează la această chestiune.

Rubio urmează să participe la cel mai important forum mondial privind politica de securitate internaţională, care începe vineri. Peste 60 de lideri mondiali, împreună cu aproximativ 100 de miniştri de externe şi ai apărării, sunt aşteptaţi la Munchen pentru conferinţa care durează trei zile.

La Conferinţa de Securitate de la Munchen de anul trecut, vicepreşedintele american JD Vance a lansat o critică vehementă la adresa aliaţilor europeni ai Washingtonului, avertizând că aceştia pun în pericol democraţia.

Vance a făcut referire indirectă la dezbaterea din Germania de la acea vreme despre distanţarea partidelor tradiţionale de Alternativa pentru Germania (AfD), o formaţiune de extremă dreapta, şi a avertizat împotriva "zidurilor de protecţie" din Europa. Discursul a atras critici vehemente în Europa.

Mai recent, la începutul lunii decembrie 2025, Washingtonul a publicat o strategie de securitate naţională, care a fost considerată de observatori ca marcând o schimbare în politica transatlantică a SUA.

O strategie separată privind apărarea naţională, lansată în ianuarie, a subliniat că Statele Unite intenţionează să continue să joace un rol central în cadrul NATO, chiar dacă îşi ajustează prezenţa în Europa.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes