StiriDiaspora Știri Internațional Mai mulți români și-au dezvăluit primul salariu din Spania. Cât se câștiga în construcții, la portocale sau la îngrijire

Mai mulți români și-au dezvăluit primul salariu din Spania. Cât se câștiga în construcții, la portocale sau la îngrijire

sursa foto: FreePik
O simplă provocare lansată pe internet a stârnit un val de amintiri printre românii stabiliți în Spania.

O româncă stabilită la Madrid i-a invitat pe conaționali să spună cât au câștigat la primul loc de muncă după sosirea în peninsulă, iar răspunsurile au scos la lumină povești din perioada marilor valuri de migrație de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000.

„Mai țineți minte primul vostru salariu în Spania? Eu da, și erau aproape patru salarii de-ale mele din România. Calculam leu cu leu, euro cu euro și mi se părea o căruță de bani. Deja îmi făceam planuri”, a spus românca care a lansat provocarea.

Imediat au apărut și alte mărturii. Mulți români își amintesc perioada în care salariile se plăteau încă în pesetas, moneda Spaniei până la introducerea oficială a euro în 2002. Conversia stabilită atunci a fost de 166,386 pesetas pentru un euro, astfel că unele dintre sumele amintite astăzi pot fi raportate mai ușor la valoarea actuală.

Un român povestește că, în 1999, lucra la cules de portocale în zona Gandia - Oliva - Xeraco - Cullera. „Luam aproape 6.000 de pesetas pe zi.” În bani europeni de astăzi, suma echivala cu aproximativ 36 de euro pe zi, o sumă care, raportată la veniturile din acea perioadă din România, părea considerabilă.

Un alt român își amintește primul salariu din anul 2000: „170.000 pesetas.” Conversia arată un venit de aproximativ 1.022 de euro pe lună, un nivel care în acea perioadă depășea de câteva ori salariul mediu din România. Alții evocă începuturi mai modeste: 50 de euro pe zi în construcții ca peón, adică muncitor necalificat, ceea ce însemna aproximativ 1.200 de euro pe lună dacă existau suficiente zile de lucru.

Cât se câștiga la îngrijirea bătrânilor în Spania și în agricultură 

Poveștile continuă cu experiențe din domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice sau din agricultură. O româncă spune că primea 900 de euro pe lună ca internă în 2001, cu responsabilitatea de a avea grijă de doi bătrâni. Altă persoană amintește 500 de euro pe lună pentru câteva ore de muncă zilnică în 2005. În agricultură, plata ajungea uneori la 5 euro pe oră la cules de măsline în Granada, în 2003.

Pentru mulți români, acele sume reprezentau un salt uriaș față de realitatea economică din România de la începutul anilor 2000. La acea vreme, salariul mediu din România se situa în jurul a 100-150 de euro pe lună, iar în unele zone chiar mai puțin. Diferența uriașă dintre venituri a alimentat una dintre cele mai mari migrații economice din istoria recentă a țării.

Economia Spaniei a pierdut mult din avânt 

Contextul economic explica această atracție. Spania traversa atunci o perioadă de creștere accelerată. Economia se extindea rapid, sectorul construcțiilor avea nevoie de mână de lucru, agricultura din Valencia, Andaluzia sau Murcia căuta zilieri, iar serviciile pentru populația îmbătrânită creau locuri de muncă pentru îngrijitoare. Milioane de imigranți au intrat pe piața muncii, iar românii au devenit una dintre cele mai numeroase comunități.

Între timp, lucrurile s-au schimbat semnificativ. După criza financiară din 2008, economia spaniolă a trecut prin ani dificili, însă a revenit treptat pe creștere. În paralel, și România a recuperat o parte din diferența economică față de Occident. Salariul mediu net din România depășește astăzi echivalentul a 900 de euro, de câteva ori mai mare decât în perioada în care mulți români plecau la muncă în străinătate.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes