StiriDiaspora Internațional Incendiu la sud de Napoli. Pompierii au găsit cadavrul ars al unui jurnalist italian

Incendiu la sud de Napoli. Pompierii au găsit cadavrul ars al unui jurnalist italian

Foto ILUSTRATIV
Pompierii au găsit cadavrul ars al unui jurnalist italian, în timpul unei intervenții la Eboli.

Pompierii care interveneau la un incendiu în Eboli, la sud de Napoli, au găsit cadavrul ars al jurnalistului sportiv italian Luigi Esposito, probabil ucis cu un glonţ, a anunţat duminică procuratura din Salerno, conform AFP.

Procurorul Raffaele Cantone a precizat că din cauza arderii a fost imposibil de stabilit iniţial dacă victima era bărbat sau femeie, dar primele elemente ale anchetei arată că faptele sunt probabil legate de un omor. Magistratul a opinat că după ce a fost împuşcat Esposito a fost ars în vegetaţia din zonă.

Ordinul naţional al jurnaliştilor italieni a confirmat că era vorba de un bărbat în vârstă de 53 de ani, cunoscut sub numele de Luca, corespondent al mai multor organizaţii locale de presă, care lucra şi pentru agenţia de mediu din regiune.

Preşedintele ordinului, Carlo Bartoli, a declarat că aşteaptă ca ancheta să stabilească "contextul în care a avut loc uciderea brutală a colegului nostru".

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes