O familie de români din Italia a plătit scump pentru împrăștierea gunoaielor pe străzi. Comportamentul necivilizat a declanșat o anchetă care a scos la iveală mai multe nereguli.
Potrivit publicației La Sicilia, totul a început când poliția locală din localitatea Paternò a fost sesizată cu privire la prezența unor deșeuri speciale, în special țevi din poliuretan, aruncate pe Via Torrisi, în zona terenului de fotbal Falcone-Borsellino.
După câteva zile, autoritățile au surprins pe camerele de supraveghere un bărbat în timp ce a aruncat șapte genți negre într-o singură seară.
Casa în care locuiau românii e racordată ilegal la curent și apă
După ce au efectuat mai multe verificări, polițiștii s-au deplasat la domiciliul proprietarului vehiculului, o româncă ce locuiește în Paternò. Aici au făcut o altă descoperire: casa era conectată ilegal la rețeaua publică de energie electrică.
După ce au efectuat verificări suplimentare, oamenii legii au constatat că imobilul respectiv era racordat ilegal și la rețeaua de apă potabilă. Românca a fost reținută agenți.
Ancheta a fost extinsă și asupra chiriașului de la etajul superior, fratele femeii, care era, de asemenea, conectat ilegal la rețeaua electrică, și acesta a fost pus sub acuzare. Partenerul femeii a fost, de asemenea, pus sub acuzare, fiind identificat ca fiind bărbatul care a declanșat ancheta.
Bărbatul a fost, de asemenea, acuzat de poluarea mediului. Cum nu avea permis de conducere, duba a fost confiscată.
Amenzile totale în acest caz s-au ridicat la 10.000 de euro. În plus, românii vor trebui să plătească apa și curentul consumate ilegal.