StiriDiaspora Știri Internațional Donald Trump anunţă "operaţiuni de luptă majore" în Iran

Donald Trump anunţă "operaţiuni de luptă majore" în Iran

Donald Trump în Florida
Donald Trump anunţă că armata americană a început "operaţiuni de luptă majore" în Iran.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că SUA au început "operaţiuni militare de amploare" împotriva Iranului şi a îndemnat poporul iranian să "preia" puterea., transmite France Presse.

Într-un mesaj video difuzat pe platforma sa Truth Social, preşedintele american, care îşi petrece weekendul în Florida, a rezumat obiectivele operaţiunii: "Le vom distruge rachetele şi vom rade de pe faţa pământului industria lor de rachete."

"Vom reduce la zero marina lor", a adăugat el, purtând o şapcă albă cu sigla USA şi vorbind în spatele unui pupitru care purta sigiliul prezidenţial american, având în fundal steaguri şi o cortină de culoare bleumarin.

"Obiectivul nostru este de a apăra poporul american prin eliminarea ameninţărilor iminente venite din partea regimului iranian", a justificat el.

Liderul republican a transmis poporului iranian: "Ora libertăţii voastre se apropie". "Când vom termina, puneţi mâna pe putere" (...) "aceasta va fi probabil singura voastră şansă în mai multe generaţii."

Donald Trump i-a avertizat că operaţiunea în curs va fi de mare amploare: "Rămâneţi la adăpost. Nu vă părăsiţi casele. Este foarte periculos să ieşiţi. Vor cădea bombe peste tot".

Adresându-se americanilor, preşedintele, care nu a menţionat în declaraţia sa nicio autorizare din partea Congresului pentru operaţiunea în curs, a avertizat: "Eroi americani curajoşi şi-ar putea pierde viaţa şi am putea avea pierderi."

"Nu vor avea niciodată arme nucleare", a mai spus el despre liderii iranieni, dând asigurări că Teheranul a "respins toate ocaziile" de a renunţa la bomba atomică în cadrul discuţiilor purtate cu Statele Unite.

Potrivit liderului american, Iranul încerca să-şi "reconstruiască" programul nuclear, vizat de lovituri americane anul trecut, şi dorea să "dezvolte rachete cu rază lungă de acţiune" care ar fi fost, în cele din urmă, capabile să atingă teritoriul american.

"Membrilor Gărzii Revoluţiei Islamice, forţelor armate şi întregii poliţii le spun astăzi: trebuie să depuneţi armele şi să obţineţi imunitate totală, altfel vă aşteaptă moartea sigură", a ameninţat miliardarul în vârstă de 79 de ani.

Donald Trump consideră că Iranul este vinovat în mod repetat de "terorism în masă" de la revoluţia islamică din 1979 şi a declarat: "Nu vom mai tolera acest lucru".

Preşedintele american părea să pregătească spiritele americanilor pentru o operaţiune militară împotriva Iranului de câteva zile, în paralel cu procesul diplomatic, scrie AFP.

Emisarii săi au purtat joi discuţii indirecte cu Iranul la Geneva.

Armata americană masase de câteva săptămâni mijloace militare foarte importante în Golf.

Atacul preventiv lansat de Israel asupra Iranului, pregătit de mult şi coordonat cu SUA

Atacul preventiv lansat sâmbătă de Israel asupra Iranului a fost coordonat cu SUA, a declarat un oficial israelian din sfera apărării pentru agenţia Reuters.

Operaţiunea a fost planificată luni de zile, iar data lansării a fost decisă acum câteva săptămâni, a adăugat oficialul citat.

The New York Times, citând un oficial american, a indicat la rândul său că "sunt pe cale" şi atacuri ale SUA asupra Iranului.

O sursă a declarat pentru Reuters că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, nu se află la Teheran şi a fost transferat într-un loc sigur.

Alte știri de interes