StiriDiaspora Internațional Cum a murit Cornel, românul ucis de utilaj pe un șantier din Sesto Fiorentino. Urma să revină acasă chiar în ziua tragediei

Cum a murit Cornel, românul ucis de utilaj pe un șantier din Sesto Fiorentino. Urma să revină acasă chiar în ziua tragediei

Cornel Teslaru Titi, românul mort pe un șantier din Italia
Cornel Teslaru, românul mort pe un șantier din Sesto Fiorentino, urma să se întoarcă acasă chiar în ziua tragediei. Utilajul care l-a ucis a fost confiscat de autoritățile italiene. Cum s-a întâmplat nenorocirea.

Cornel Teslaru Titi, un muncitor român de 48 de ani, și-a pierdut viața pe un șantier din zona industrială Osmannoro din Sesto Fiorentino. Incidentul tragic s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 9 iulie, fiind ultima zi de lucru a bărbatului în acel loc.

Potrivit publicației Il Tirreno, Cornel sosise în urmă cu trei săptămâni din provincia Treviso, unde locuiește împreună cu soția și cei doi copii, și urma să se întoarcă acasă chiar în seara acelei zile.

Procurii italieni au deschis un dosar penal, deocamdată fără suspecți, și au numit un consultant tehnic pentru a stabili dinamica accidentului, cauzele sale și dacă au fost respectate normele de siguranță la locul de muncă, precum și reglementările privind subcontractarea.

Cum a murit Cornel Teslaru

Conform informațiile disponibile, Cornel lucra la nivelarea unei podele de beton a unui depozit în construcție. Bărbatul opera un nivelator cu laser Somiero S22, un utilaj de înaltă precizie, considerat printre cele mai performante de pe piață. Mașina este operată de un singur om, așezat în spate, și nu prezintă, în teorie, un pericol în timpul lucrului. 

La un moment dat, utilajul se pare că s-a oprit, iar muncitorul a coborât din scaunul său pentru a verifica problema și s-a poziționat în fața utilajului, acolo unde se află lama frontală. În acel moment, ceva s-a desprins sau s-a declanșat, circumstanțele exacte nu au fost încă elucidate, și utilajul l-a lovit puternic în piept.

Colegii săi se aflau în apropiere, dar se pare că l-au observat abia când era deja la sol. Mărturiile lor ar putea fi esențiale pentru reconstituirea exactă a evenimentelor.

Parchetul a dispus confiscarea nivelatorului laser implicat în accident. Tehnicienii de la Departamentul de Prevenție al Autorității Sanitare Locale din Toscana Centrală nu au putut examina utilajul până în prezent tocmai din această cauză, urmând să o facă ulterior. Raportul lor va fi crucial pentru a determina dacă a existat o defecțiune mecanică sau o funcționare defectuoasă.

Utilajul ar trebui să fie prevăzut, conform normelor, cu sisteme de siguranță care să îl neutralizeze în timpul intervențiilor de inspecție.

Românul era muncitor subcontractat

Cornel Teslaru era unul dintre numeroșii muncitori subcontractați care lucrau pe șantier, o practică obișnuită în industria construcțiilor. Construcția celor două depozite logistice, care împreună ocupă o suprafață totală de 50.000 de metri pătrați, din care 2.700 vor fi destinați spațiilor de birouri, fusese atribuită de clientul Kryalos Sgr companiei PGM din Bergamo.

Aceasta, la rândul ei, subcontractase lucrările de nivelare a betonului către firma B&B, angajatoarea muncitorului român.

---

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes