Autoritățile olandeze vor încerca să îi repatrieze pe cei doi pasageri bolnavi aflați în prezent la bordul unui vas de croazieră afectat de o presupusă epidemie de hantavirus, care ar fi provocat deja trei decese, a anunțat luni operatorul navei, citat de AFP.
În primul său comunicat publicat cu privire la această situație de criză, Oceanwide Expeditions a confirmat că se confruntă cu o situație medicală gravă la bordul vasului MV Hondius, care efectua o traversare între Ushuaia, în Argentina, și Capul Verde, unde se află în prezent.
Operatorul a confirmat cele trei decese, dintre care două survenite la bord și unul după debarcare. Două victime sunt olandeze, iar naționalitatea celei de-a treia nu este cunoscută, potrivit presei din Țările de Jos.
Un alt pasager se află la terapie intensivă în Johannesburg, iar doi necesită îngrijiri medicale de urgență, a precizat operatorul.
Autoritățile olandeze au acceptat să coordoneze o operațiune comună menită să organizeze repatrierea celor două persoane care prezintă simptome și se află la bordul vasului MV Hondius, din Capul Verde către Țările de Jos, a declarat Oceanwide Expeditions.
O astfel de repatriere ar depinde de mai mulți factori, în special de autorizarea autorităților locale din Capul Verde, potrivit comunicatului.
Olanda analizează evacuarea medicală a câtorva persoane aflate pe navă
Într-un comunicat transmis AFP, Ministerul Afacerilor Externe al Țărilor de Jos a confirmat că analizează în prezent posibilitățile de evacuare medicală a câtorva persoane aflate pe navă. În cazul în care acest lucru se dovedește posibil, Ministerul Afacerilor Externe se va ocupa de coordonare, a declarat un purtător de cuvânt.
Cu toate că echipe de medici locali s-au deplasat la bordul vasului aflat în largul coastelor Capului Verde pentru a evalua starea de sănătate a celor doi pasageri bolnavi, nu a fost acordată autorizație pentru evacuarea acestora pe uscat.
Debarcarea și testarea medicală a tuturor pasagerilor necesită o coordonare cu autoritățile sanitare locale, cu care ne aflăm în strânsă consultare, a declarat operatorul.
Hantavirusul, o boală transmisă în general la om de rozătoare, a fost confirmat la pasagerul aflat în prezent la terapie intensivă în Johannesburg, a precizat operatorul. Cu toate acestea, nu s-a stabilit deocamdată dacă acest virus a fost cauza celor trei decese, a indicat Oceanwide Expeditions.
Până în prezent, hantavirusul nu a fost confirmat nici la cei doi pasageri care prezintă simptome și care se află la bordul navei.
Cauza exactă și orice eventuală legătură fac în prezent obiectul unei anchete, a declarat compania.
Duminică, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că a fost confirmat un caz de infectare cu hantavirus, precizând că existau alte cinci cazuri suspecte.
Deși rar, hantavirusul se poate transmite de la o persoană la alta și poate să provoace boli respiratorii grave. Acesta necesită o supraveghere atentă a pacienților, precum și sprijin și îngrijire adecvate, a precizat OMS.