StiriDiaspora Știri Internațional UK: Cabinetele medicale veterinare, reguli noi și stricte

UK: Cabinetele medicale veterinare, reguli noi și stricte

Marea Britanie introduce noi reglementări pentru cabinetele și medicii veterinari chiar de anul acesta.

În Anglia, Autoritatea pentru Concurență și Piețe – CMA a anunțat că va introduce un site pentru a se putea compara prețurile pentru a putea stimula concurența și a putea reduce costurile foarte mari cu care se confruntă consumatorii.

CMA a hotărât că toate cabinetele medicale veterinare trebuie să-și publice lista de prețuri pentru servicii. Pentru prima dată va exista o autoritate de reglementare independentă care va putea trage la răspundere firmele veterinare.

Măsurile au venit după ce organismul de supraveghere a făcut o investigație și a constatat că preturile au crescut cu dublu ratei inflației.

În Marea Britanie, 60% din gospodării dețin un animal de companie, iar sectorul veterinar are o valoare estimată la peste 6,7 miliarde de lire sterline.

Până în prezent, taxele pentru emiterea unei prescripții medicale nu erau plafonate, dar în viitor limita va fi de 21 de lire sterline primul medicament și de 12,50 lire sterline pentru orice medicamente suplimentare.

CMA, care susține reformele propuse de guvern privind legislația veterinară, stabilește mai multe măsuri pentru sectorul cabinetelor veterinare, printre care: publicarea obligatorie a listei de prețuri pentru serviciile standard care includ consultații, proceduri comune și opțiuni de incinerare; o estimare scrisă, furnizată în avans proprietarului, pentru orice tratament care depășește 500 de lire sterline, inclusiv costurile post-tratament, alături de o factură detaliată – unica excepție de la această regulă fiind urgențele medicale; să facă precizarea clară dacă sunt cabinete individuale sau fac parte dintr-un grup mai mare; să anunțe proprietarii animalelor de companie că pot avea o rețetă scrisă, lucru care le aduce celor din urmă economii dacă și-ar procura medicamentele online, anunță bbc.com.

Alte știri de interes