Trei persoane au fost rănite, printre care și omul de afaceri ucrainean Vadim Ermolaev. Autoritățile au declanșat o amplă operațiune pentru identificarea suspectului, care a fost surprins de camerele de supraveghere înainte de a fugi spre Franța.
Deflagrația s-a produs în jurul orei locale 21:00, într-o clădire rezidențială aflată în apropiere de Place des Moulins, în principatul Monaco, microstatul de numai doi kilometri pătrați situat la granița cu Franța.
Potrivit autorităților, dispozitivul exploziv se afla într-o geantă sau într-un pachet abandonat în holul imobilului de către o persoană care a părăsit apoi zona.
„În această seară, cu puţin înainte de ora 21:00, o deflagraţie violentă legată de un colet capcană a fost auzită în principat, nu departe de Place des Moulins”, a transmis guvernul din Monaco pe rețeaua X.
Ministrul de stat al Monaco, Christophe Mirmand, a declarat că este pentru prima dată, din câte știe el, când un astfel de act are loc în principat.
Vadim Ermolaev, printre victime
Autoritățile monegasce au anunțat inițial că doi adulți, un bărbat și o femeie cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani, au fost răniți grav, iar un adolescent de 13 ani a suferit răni ușoare.
Potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de AFP și după informații publicate de BFMTV, unul dintre răniți este oligarhul ucrainean Vadim Ermolaev, rezident în Monaco.
Identitatea oficială a victimelor nu a fost confirmată până în prezent de autoritățile din principat.
Vadim Ermolaev se află din decembrie 2023 sub sancțiuni impuse de autoritățile de la Kiev, în baza unei decizii a Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, promulgată de președintele Volodimir Zelenski.
Mai multe instituții de presă ucrainene au relatat, citând surse din serviciile de securitate, că sancțiunile au fost adoptate după ce multimilionarul și-ar fi continuat afacerile cu alcool în Crimeea, peninsulă aflată sub ocupație rusă.
Monaco și Franța, în căutarea autorului
Autoritățile din Monaco au mobilizat aproximativ 50 de pompieri, dintre care peste zece au venit din Franța, precum și 84 de agenți ai siguranței publice pentru securizarea zonei.
Martorii au oferit informații care ar putea ajuta la identificarea suspectului. Acesta a fost surprins de camerele de supraveghere din Monaco și din localitatea franceză Beausoleil, unde ar fi ajuns pe jos după atac.
Potrivit colaboratorilor ministrului francez de Interne, Laurent Nunez, a fost stabilită o colaborare polițienească între cele două state pentru găsirea autorului.
„Este important să putem colabora cu serviciile de informaţii pentru a identifica anturajul victimelor, pentru a stabili dacă alte persoane ar putea fi vizate de ameninţări specifice şi pentru a ne asigura că aceste fapte nu se vor repeta în principat”, a declarat Christophe Mirmand.
Prințul Albert al II-lea: „Un șoc pentru întreaga comunitate monegască”
Într-un comunicat oficial, Albert al II-lea de Monaco a condamnat atacul și l-a calificat drept „o crimă odioasă”.
„Principatul Monaco va rămâne unit şi hotărât în faţa violenţei şi a crimei. Securitatea comunităţii noastre a fost întotdeauna o prioritate; ea va rămâne aşa mai mult ca niciodată, indiferent de ameninţări”, a transmis suveranul.
Cei trei răniți au fost transportați la spitale din Nisa, aflată la aproximativ 20 de kilometri de Monaco. Alte patru persoane au primit îngrijiri medicale, inclusiv o persoană aflată în stare de șoc și mai multe victime care au suferit tăieturi provocate de geamurile sparte de suflul exploziei. Imaginile de la fața locului au surprins scări grav avariate, grilaje deformate și urme de sânge la intrarea în clădire.