Un român a fost rănit grav, duminică dimineața, într-un accident de muncă petrecut la un carusel de la celebru Festivalul Oktoberfest desfășurat la Munchen. Incidentul s-a produs la leagănul în formă de corabie de pe Oidn Wiesn, în ultima zi a festivalului.
Potrivit publicației Merkur.de, apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 10:15. Serviciul medical al companiei Aicher Ambulanz a intervenit imediat la fața locului, acordând primul ajutor și începând manevrele de resuscitare.
Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost ulterior transportat la un spital din München, în stare critică. Pompierii au confirmat gravitatea rănilor, iar ancheta a fost preluată de angajații Secției 13 a Poliției Criminale din München.
Românul lucra de mult timp în cadrul parcului de distracții
Purtătoarea de cuvânt a companiei care operează parcul de distracții, Yvonne Heckl, se afla în containerul ei, chiar lângă instalația aparținând operatorului Gilbert Schmack din Kirchasch, în momentul producerii accidentului. Ea a declarat că nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat: „Dintr-odată, bărbatul zăcea acolo. Nimeni dintre noi nu a văzut nimic. Dar martorii oculari sunt interogați în acest moment.”
Heckl a adăugat că angajatul era experimentat și lucra acolo de foarte mult timp, știind cum să se miște în zona respectivă.
„Suntem cu toții încă în stare de șoc”, a spus ea.
Conform informațiilor publicate de presa din Germania, bărbatul a fost lovit la cap.
Poliția a precizat că vizitatorii sau pasagerii nu au fost expuși la niciun moment la pericol. Martorii care au asistat la eveniment au fost preluați de o echipă specializată în intervenții în situații de criză.
Recent, un român de 18 ani a fost grav rănit într-un atac cu cuțitul care a avut loc în localitatea germană Marsberg-Essentho.
Oktoberfest atrage milioane de turiști anual
Oktoberfest (cunoscut de localnici sub numele de „d’Wiesn”) este cel mai mare festival popular (Volksfest) din lume. Se desfășoară anual în München, capitala landului Bavaria, pe esplanada Theresienwiese, atrăgând peste 6 milioane de vizitatori din toate colțurile globului.
Rădăcinile festivalului datează din 12 octombrie 1810, când prințul moștenitor Ludovic al Bavariei (viitorul rege Ludovic I) s-a căsătorit cu prințesa Therese de Sachsen-Hildburghausen. Cetățenii din München au fost invitați să celebreze nunta pe un câmp de la marginea orașului, denumit ulterior Theresienwiese („Pajiștea Theresei”) în onoarea miresei.
Evenimentul s-a încheiat cu o cursă de cai spectaculoasă, iar succesul festivității a fost atât de mare încât s-a decis repetarea ei în fiecare an.
Pentru a beneficia de vremea mai blândă și de zilele mai lungi din septembrie, primăria din München a mutat treptat debutul sărbătorii spre mijlocul lunii septembrie, festivalul încheindu-se de regulă în primul weekend din octombrie.
Festivalul generează un plus economic de peste 1,2 miliarde de euro an de an pentru turism, transport și servicii locale. În plus, festivalul mobilizează peste 13.000 de locuri de muncă sezoniere.